Uită o carte undeva

10406584_10152674474912165_3740009702342311039_nAstăzi, la prima oră, m-am trezit, mi-am băut cafeaua, am ales o carte din bibliotecă şi am iesit din casă. Am mers hotărâtă în Piaţa Romană, am ales o bancă de pe marginea bulevardului şi am lăsat cartea pe ea.

 
Pe prima pagina a cărţii am scris:
“Această carte a fost uitată aici pentru tine. Nu ştiu cine eşti dar ştiu sigur că avem o pasiune în comun. Ia cartea, citeşte-o, preţuieşte-o, apoi dă-o mai departe. Cărţile cele mai frumoase sunt cele care călătoresc. Uită o carte undeva. 8 septembrie 2014.”
 
Dacă încă nu aţi aflat, România şi R. Moldova au fost adăugate recent pe lista ţărilor participante în campania “Oublie un livre quelquepart”- Uita o carte undeva, alături de cititorii din alte 20 de ţări, până pe 14 septembrie. 
 
Aici link pentru eveniment şi mai multe informaţii
 
Şi aici pentru cel original in franceză 
 
Alătură-te campaniei “Uită o carte undeva”, alege o carte, scrie o dedicaţie şi las-o pe o bancă, în parc, la metrou sau în localul tău preferat. Povesteşte despre ce ai făcut şi de ce, ca să pornim o reacţie în lanţ ce promovează cultura şi lectura. Hai să împânzim oraşele de cărţi “călătoare” şi dedicaţii scrise cu dragoste pentru oameni necunoscuţi.
 
Împreună putem face lucruri măreţe!
Uită o carte, undeva.
 
10645103_10152674475022165_1692063577196445858_n
 
Advertisements

Bagaj de cală. Episodul 1

10514480_10152579299422165_3041301565935809650_nCand a plecat pentru prima data in Africa, multi ani in urma, in nici un caz nu simtea ca pleaca spre ceva, ci mai degraba ca fuge de altceva. Destinatia ei nu era decat un cuvant ratacit printre alte cuvinte, dar de data asta unul nou si incarcat de mister- de asta avea nevoie acum, mai mult decat oricand- de MISTER.

Era intotdeauna acelasi el in gandurile ei, impregnat sub pielea ei, batand dureros in inima ei, un el imposibil si absurd, de care trebuia sa fuga pana la capatul lumii si inapoi. Avea in casa petale uscate din toate buchetele pe care i le daruise inca de la inceputuri. Cadouri nedesfacute in cutiute colorate. Tricourile lui, prosopul lui, periuta lui de dinti pe care a aruncat-o de doua ori la gunoi si apoi a scos-o, a spalat-o si a pus-o inapoi langa periuta si remuscarile ei. Berea lui preferata nedeschisa in frigider. Poza cu ei doi la mare, fericiti, aproape ireali, intr-o rama groasa de lemn negru, langa pat. Isi pusese amprenta chiar si pe lucrurile ei- pantofii pe care i-a dus in mana la rasarit, rochia care l-a facut sa-i zica “luminezi”, cerceii pe care i-a fotografiat si apoi i-a zis ca are “urechile cele mai frumoase din lume”. Toate cuvintele si toate amintirile se prabuseau incet-incet, insa lucrurile, obiectele acelea de doi bani, ele nu dispareau asa usor din viata ei.

La inceput il cauta. Dar el nu aparea. Apoi, cand a incetat sa-l caute, a inceput sa apara in cele mai nepotrivite si neasteptate locuri. A incercat apoi sa-l evite, dar il intalnea tot mai des. “Intotdeauna se intampla asa”, isi spunea ea. “Ni se da intotdeauna ceea ce ne dorim, dar nu atunci cand ne dorim.”

Asa ca a trebuit sa fuga de obiecte, de cuvinte, de amintirile care se prabuseau dureros, de periuta lui de dinti si de remuscari. A lasat totul nemiscat in apartament, a verificat intrerupatoarele, gazul, a incuiat usa cu cheia, si a plecat.

Cu fiecare kilometru parcurs spre continentul negru, ea nu se apropia de ceva- ci fugea de ceva. Isi arunca pe geamul avionului toate cuvintele pe care i le-ar fi spus la despartire, daca ar fi existat una- si se simtea tot mai usoara, uluitor de usoara, de parca bagajul ei de 40 kg era, de fapt, doldora de cuvinte nespuse.

 

 

Frunze de DOR, frunze ce dor

10330466_10152388116127165_382279336840250578_nFoarte puţină lume ştie că numele meu adevarat nu este Sanda, ci Rusanda. Din cauza ca este lung, cu R in faţă sau poate pentru ca e un nume rar, incă de mică mi s-a spus Sanda, Sănduţa. Alăturat cu numele meu de familie, CojocaRu Rusanda devenea aproape imposibil de spus pentru o rărăită.

Mama mea povesteşte că ea voia să ma cheme Ruxanda, dar tatăl meu a spus că vrea Rusanda, ca în cartea lui Druţă. Pe tatal meu îl cheamă Gheorghe, la fel ca personajul principal masculin din aceeaşi carte. Şi aşa a rămas numele meu.

Ieri am mers cu trenul de la Iaşi la Bucureşti şi am citit în 4 ore cartea “Frunze de dor”, de Ion Druţă, povestea frumoasă de dragoste dintre Gheorghe şi Rusanda.

In primul rand aceasta carte scurta si savuroasa m-a făcut să călătoresc în spaţiu şi timp, undeva mai aproape de rădăcinile mele. Am citit expresii si cuvinte vechi pe care le-am auzit doar de la bunicii mei, cândva, când vremurile erau mai colorate şi eu alergam printre picioarele lor.

Rusanda este o copilă visatoare şi ambiţioasă, care ştie ce vrea şi merge direct la sursă ca să obţină atenţia lui Gheorghe Doinaru, gospodarul singuratic şi neînţeles al satului.

“Vai, visurile acelea ale tinereţii, visurile primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară, şi te fură, şi te învăluie, şi te duc adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, devin esenţa vieţii tale, şi, dacă ţi s-ar cere: visurile sau viaţa, eşti gata să declari: de-mi luaţi visurile, luaţi-mi şi viaţa…”

Gheorghe se îndrăgosteşte instant de ochii căprui şi de inima intactă de visătoare a copilei, dar de la simţit până la făcut drumul din inima lui Gheorghe este lung şi întortocheat, presărat cu durerea pierderii cel mai bun prieten şi dubii în legătură cu soarta sa.

Rusanda primeşte o şansă unică, aceea de a trece de la muncile pământului la o meserie de învăţătoare în sat, şi, hotărâtă şi maximalistă, e cea care îi spune lui Gheorghe, la un moment dat: “Eu-s a ta de multă vreme şi poţi să mă iei când ţi-o fi voia.” Gheorghe întârzie, se zbate, se macină, succesul profesional al Rusandei îl alunga mai departe de ea, în loc să-l apropie. Se simte înstrăinat de acea copilă curată care acum este înconjurată de admiratori şi de succes.

“…Rusanda, ca şi mai înainte, îşi lipea obrazul de umărul lui, dar, în locul lui Gheorghe, găsea postavul hainei, erau multe rânduri de postav până la ceea ce se numea odata badea Gheorghe.”

Inevitabil, Gheorghe întărzie să pună piciorul în prag şi într-o zi află de la mama sa că Rusanda s-ar putea să se mărite cu altul. Speriat că s-ar putea s-o piardă din prostia lui, fuge spre casa ei pregătit să facă orice ca s-o recapete, însă, previzibil, Rusanda este deja cu profesorul de la şcoală, Pânzaru.

Gheorghe, îndurerat, pleacă direct la Gară să se recruteze în armată, să plece departe de durerea lui- “până va veni iar vremea frunzelor verzi pe acele meleaguri.” De fapt, întregul roman se învârte în jurul ideii că pentru ţărani, viaţa începe odată cu înverzirea frunzei şi se termină cu ruginirea ei. Atât.

Alte personaje simbolice îşi marchează paşii prin roman: poştaşul care aducea scrisorile de pe front, albe dacă soldatul era în viaţa, sau telegrame gri care anunţau moartea sa; Trofimaş, copilul-filozof, prin ochii căruia înţelegem sărăcia, durerea, pierderea fratelui; Domnica, prietena Rusandei, şi cuvântul pe care îl spunea în orice situaţie rămânea fără cuvinte, dar cu tonalităţi diferite- “Ei.”

Nu ştiu de ce Druţă a decis să încheie atât de trist şi de absurd cartea “Frunze de dor”. L-am urât pe Gheorghe, pentru că nu a ştiut să lupte pentru Rusanda, pentru că ales un război strain în locul războiului inimii sale. A fugit de emoţii, a întârziat, ca un laş, a fugit de tot ce are mai scump pe lume şi şi-a lăsat şi mama singură şi neajutorată.

Rusanda va fi bine, inevitabil, însă o bucată scumpă din inima ei va pleca odata cu trenul care se mişcă încet încet spre front:

“- Şi pe Rusanda, cui o laşi? Ce sa faca? Ce sa- spun?

– Îi spui că… a ruginit frunza din vii…şi rândunelele…

– Şi rândunelele?

– Au plecat.”

PS: Exista 107 Rusande pe toată planeta. Mă mândresc să fiu una dintre ele. Mulţumesc, tăticu!

Semne de carte

photo (5)
Fiind un bookaholic înrăit am ajuns să am, pe lângă cărţi si genti Bookletta, o colecţie destul de mare de semne de carte. Unele sunt standart, unele sunt pur funcţionale, însă astăzi o să vă povestesc despre semnele mele preferate de carte. De la stânga la dreapta.

Semnul de carte metalic cu cap de leu (zodia mea) este un cadou drag de la Ilinca, ea mi l-a adus de la un târg de Crăciun din Vienna. Este foarte comod dar chiar mai mult de atât, dă un aer vintage şi boem oricărei cărţi.

Următorul semn de carte, cel din stofă albastră cu flori este un cadou de la Gribook şi Elena Putina, designerul de book sleeves adorabile pe care am cunoscut-o de curând şi de creaţiile căreia m-am îndragostit- vedeţi aici http://www.bookletta.com/magazin/accesorii/ .

Urmează un elefant din piele- o amintire din călătoria mea în Benin. Este o piele tare, pictată manual, şi, da, încă mai miroase a Africa de care mi-e dor. Semnul de carte cu Timişoara este dăruit de Ana şi mă poarta cu gândul la unul din cele mai frumoase oraşe din România. Cel din Istanbul e luat de mine, în decembrie anul trecut, când, în sfârşit, m-am îndrăgostit incurabil de acel oraş magic.

Electronic Dictionary Bookmark e o invenţie geniala şi e tot de la Ilinca, prietena mea care ştie care-mi sunt pasiunile şi slabiciunile 🙂 Din câte ţin minte e din Liverpool, şi mi-e cel mai de folos atunci când citesc carţi în engleză, mai ales din domeniul marketing, unde sunt termeni necunoscuţi. Doar tastezi cuvântul, apoi OK, şi primeşti imediat definiţia din dicţionar.

Semnul-lampă e luat de mine de la Cărtureşti, are baterii şi se fixează de coperta cărţii. L-am exploatat în autobuz, în tren, peste tot, poţi citi fără să-ţi strici ochii şi îţi ţine şi cartea deschisă!

Cartea de joc e un trofeu de război- de la o piesă de teatru din Godot Cafe. Semnul de carte cu pictura lui Dali şi legendarele ouă-ceas (The persistence of memory, 1931) este luat chiar din Muzeul lui Dali din Figueres. Eu sunt mare fan Dali, încă din copilărie.

Urmează cel cu zeiţa Artemis, luat din Acropolis Museum, Atena, alt oraş extraordinar de frumos, cu atâta istorie şi cultură încât îţi intră pe sub piele. Iar ultimul semn de carte, dar nu cel din urmă, este de la Lisa, care ştie că ma topesc dacă văd pisici 🙂

Vouă ce fel de semne de carte vă plac? Şi de unde le cumpăraţi?