indicator 115

descărcare (1)– Buna ziua, unde mergem?

A auzit atatea certuri, atatea femei strigand suparate in telefon, izbucnind in lacrimi si apoi privind pe geam pana la sfarsitul calatoriei. Unele intrebau daca pot sa-si aprinda o tigara. Altele cereau servetel. Nu stia cum sa le ajute, asa ca tacea. Ca pe orice barbat, plansul acela mocnit il distrugea, cate un pic, pe dinauntru, simtindu-se neputincios. Cand intreba ceva, directii, adrese, folosea o voce moale, cu o intonatie care spunea “imi pare rau, nu stiu cum sa te ajut”, chiar fara s-o spuna.

A vazut copii mici care se catarau pe scaune, varsau sucuri si spuneau lucruri trasnite. Pentru copii avea bomboane in torpedou. Copiii ii colorau zilele, nu se putea supara pe ei, chiar si atunci cand ii patau scaunele si trebuia sa spele masina. Are si el doi acasa si stie cum e.

A dus si a adus vedete, vedetele nu vorbeau niciodata cu el- erau reci si distante, nu cumva sa coboare cu picioarele in lumea muritorilor, a celor care privesc de jos scena. Ele ramaneau cocotate pe scena, chiar si in taxi. Tacea si el, le privea pe ascuns prin oglinda retrovizoare, si imediat dupa ce le lasa la adresa il suna pe Fane si ii povestea tot- “Fratioare, azi am dus-o pe aia de la Master Chef! Da ma, aia, italianca, cum ii zice!”- aceste povestiri erau sarea si piperul in comunicarea dintre ei, taximetristii.

Cand se nimerea cate o gasca de fete puse pe distractie, le dadea muzica mai tare si se distra cu ele- binenteles, el nu putea sa mearga in club sa danseze, dar ele aduceau clubul cu ele si el glumea si le incuraja sa se simta bine. Fetele puse pe distractie intotdeauna ii lasau bacsisuri bune.

Dar cel mai mult ii placeau cuplurile tinere. Nebunia, intensitatea, dramatismul pe care il duceau cu ele. Cum se sarutau pe bancheta din spate si el ii spunea:

Hai la mine.

Nu, nu pot, am treaba maine de dimineata.

Te trezesc eu, promit, si iti fac micul dejun. Va fi cea mai buna omleta din viata ta. Iti garantez.

(ea rade)

Vreau doar sa te tin in brate toata noaptea.

Cum din spate nu se mai auzea nimic, el stia ca in curand vor schimba adresa. Ca vor merge la el. Si ca dimineata vor lua micul dejun impreuna. Si se bucura, in gandul lui, imaginandu-si ca el era actorul principal in poveste.

Apoi erau cuplurile galagioase, care se certau. El facuse o criza de gelozie, la o zi de nastere. Ea incerca s-o dreaga:

Esti dus cu pluta! Tu nu intelegi ca te iubesc si nu mai imi trebe nimeni??

In astfel de momente, plutea o incordare in aer atat de mare incat ii era frica sa intrebe ceva, asa ca mergea incet, in orice directie, pana cand nu ii dadeau ei indicatii. Stia ca oricum nu le pasa prea mult unde merg. Si totusi ii placea acea tensiune, simtea ca face parte dintr-o telenovela, ca viata lui nu mai e monotona si plictisitoare.

Ii ascultam pe ei, taximetristii, ii judecam dupa felul cum nu acorda subiectul cu predicatul, dupa injuraturi, dupa cum conduc, dupa cum ne privesc. Dupa ceea ce zic sau dupa tacerea lor. Dar nu ne gandim, in narcisismul nostru de “client”, la ceea ce aud ei de la ceilalti clienti. Ca ei sunt niste gazde in casa carora intram si le lasam acolo tot felul de energii ciudate, in functie de starea noastra interioara. Ca, de multe ori, si noi refulam pe ei pentru problemele noastre. Dar ei trebuie sa-si deschida de fiecare data usa casei, pentru noi, indiferent de zi, ora si problemele care ii asteapta acasa.

– Buna ziua, unde mergem?

Advertisements

Scrie ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s