Vocalele închise în taxi

Taxi. Chişinău. Îi zic domnului taximetrist:foot-5180_640

– Strada Angela Păduraru, vă rog. Ştiţi unde e?

– Ştiu, chiar o cunosc, adică îi din satu’ meu, şi chiar ni-o fost rudă, mai îndepărtată…Din satul Nemţeni. Acolo la casa ei îi monument amu. Bună, tari bună cântăreaţă.

– Da de ce îi zice nemţeni, sunteţi nemţi acolo?

– Nu, nu, chiar sântem… (ezită, se uită la mine in oglinda retrovizoare) români acolo, nu ştiu di şi-i zâşe Nemţeni. Aţi auzit? O spus că pe 29 vine un ciclon, vra să zâcă a să şie zăpadă. Nu ştiu, ei ghicesc, ori drept zic. Om trăi şi om vide.

(îi sună telefonul)

– Alio, cumătru? Da, eu te-am sunat. Vreu să plecăm cu fimeia la Cernăuţi, s-întâlnim sărbătorile cu familia, cum se cuvinte, da dacă a şi jiscoleală, nu mai vreu să mă pornesc nicăieri. Ei, cum, cum cu sănătatea, ca tătă lumea. Da cui i-i ghini? Ei, şi s faşem. Îi cum dă Domnu, nu cum vre omu. 

(închide)

– Da sângură, di undi sânteţi? Di la România?

– Nu, eu-s de aici. Dar locuiesc de mulţi ani la Bucureşti. 

– Aşa frumos grăiţi. Tucma ni-i drag să vă aud. Aeştia di la noi nu grăiesc aşa frumos.

M-am topit, am vrut să-l îmbrăţişez, să-i mulţumesc, să-i spun ca şi el vorbeşte la fel de frumos, chiar şi în felul lui arhaic şi colorat. Nu arhaismele şi nu regionalismele ne distrug limba. Ele o fac doar să fie mai uşor de atins, cu toate simţurile, câteodata chiar şi cu cel al amintirilor- în timp ce omul acesta vorbea cu mine, o auzeam pe bunica mea, care nu mai este, îi auzeam pe bunicii şi bunicii bunicilor ei. Îl auzeam pe Gheorghe şi pe Rusanda din “Frunze de dor” şi pe Druţă şoptind dulce.

Dar binenţeles, am fost politically correct şi politicoasă,  nu cumva să fiu emotivă şi să îi spun ce gândesc cu adevărat. Pentru că în ziua de azi, cine mai este cu adevărat fidel gândurilor şi simţămintelor sale?

I-am povestit în schimb absentă despre cum dupa o vreme în România începi să pronunţi vocalele mai deschis şi vrei – nu vrei îţi pierzi accentul basarabean.

Asta nu ma face mai mult sau mai puţin român, mai mult sau mai puţin om, dar, undeva, în interior, am simţit acea tradare- că, în goana urbana dupa uniformizare, m-am rupt de tot de talpa bunicii. Talpa aceea din care ne-am născut toţi. Care stă cumva sus pe cer, ca în pictura lui Dali, şi ne veghează. Şi din care ne hrănim sufletul, toată viaţa.

Advertisements

Scrie ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s