Frunze de DOR, frunze ce dor

10330466_10152388116127165_382279336840250578_nFoarte puţină lume ştie că numele meu adevarat nu este Sanda, ci Rusanda. Din cauza ca este lung, cu R in faţă sau poate pentru ca e un nume rar, incă de mică mi s-a spus Sanda, Sănduţa. Alăturat cu numele meu de familie, CojocaRu Rusanda devenea aproape imposibil de spus pentru o rărăită.

Mama mea povesteşte că ea voia să ma cheme Ruxanda, dar tatăl meu a spus că vrea Rusanda, ca în cartea lui Druţă. Pe tatal meu îl cheamă Gheorghe, la fel ca personajul principal masculin din aceeaşi carte. Şi aşa a rămas numele meu.

Ieri am mers cu trenul de la Iaşi la Bucureşti şi am citit în 4 ore cartea “Frunze de dor”, de Ion Druţă, povestea frumoasă de dragoste dintre Gheorghe şi Rusanda.

In primul rand aceasta carte scurta si savuroasa m-a făcut să călătoresc în spaţiu şi timp, undeva mai aproape de rădăcinile mele. Am citit expresii si cuvinte vechi pe care le-am auzit doar de la bunicii mei, cândva, când vremurile erau mai colorate şi eu alergam printre picioarele lor.

Rusanda este o copilă visatoare şi ambiţioasă, care ştie ce vrea şi merge direct la sursă ca să obţină atenţia lui Gheorghe Doinaru, gospodarul singuratic şi neînţeles al satului.

“Vai, visurile acelea ale tinereţii, visurile primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară, şi te fură, şi te învăluie, şi te duc adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, devin esenţa vieţii tale, şi, dacă ţi s-ar cere: visurile sau viaţa, eşti gata să declari: de-mi luaţi visurile, luaţi-mi şi viaţa…”

Gheorghe se îndrăgosteşte instant de ochii căprui şi de inima intactă de visătoare a copilei, dar de la simţit până la făcut drumul din inima lui Gheorghe este lung şi întortocheat, presărat cu durerea pierderii cel mai bun prieten şi dubii în legătură cu soarta sa.

Rusanda primeşte o şansă unică, aceea de a trece de la muncile pământului la o meserie de învăţătoare în sat, şi, hotărâtă şi maximalistă, e cea care îi spune lui Gheorghe, la un moment dat: “Eu-s a ta de multă vreme şi poţi să mă iei când ţi-o fi voia.” Gheorghe întârzie, se zbate, se macină, succesul profesional al Rusandei îl alunga mai departe de ea, în loc să-l apropie. Se simte înstrăinat de acea copilă curată care acum este înconjurată de admiratori şi de succes.

“…Rusanda, ca şi mai înainte, îşi lipea obrazul de umărul lui, dar, în locul lui Gheorghe, găsea postavul hainei, erau multe rânduri de postav până la ceea ce se numea odata badea Gheorghe.”

Inevitabil, Gheorghe întărzie să pună piciorul în prag şi într-o zi află de la mama sa că Rusanda s-ar putea să se mărite cu altul. Speriat că s-ar putea s-o piardă din prostia lui, fuge spre casa ei pregătit să facă orice ca s-o recapete, însă, previzibil, Rusanda este deja cu profesorul de la şcoală, Pânzaru.

Gheorghe, îndurerat, pleacă direct la Gară să se recruteze în armată, să plece departe de durerea lui- “până va veni iar vremea frunzelor verzi pe acele meleaguri.” De fapt, întregul roman se învârte în jurul ideii că pentru ţărani, viaţa începe odată cu înverzirea frunzei şi se termină cu ruginirea ei. Atât.

Alte personaje simbolice îşi marchează paşii prin roman: poştaşul care aducea scrisorile de pe front, albe dacă soldatul era în viaţa, sau telegrame gri care anunţau moartea sa; Trofimaş, copilul-filozof, prin ochii căruia înţelegem sărăcia, durerea, pierderea fratelui; Domnica, prietena Rusandei, şi cuvântul pe care îl spunea în orice situaţie rămânea fără cuvinte, dar cu tonalităţi diferite- “Ei.”

Nu ştiu de ce Druţă a decis să încheie atât de trist şi de absurd cartea “Frunze de dor”. L-am urât pe Gheorghe, pentru că nu a ştiut să lupte pentru Rusanda, pentru că ales un război strain în locul războiului inimii sale. A fugit de emoţii, a întârziat, ca un laş, a fugit de tot ce are mai scump pe lume şi şi-a lăsat şi mama singură şi neajutorată.

Rusanda va fi bine, inevitabil, însă o bucată scumpă din inima ei va pleca odata cu trenul care se mişcă încet încet spre front:

“- Şi pe Rusanda, cui o laşi? Ce sa faca? Ce sa- spun?

– Îi spui că… a ruginit frunza din vii…şi rândunelele…

– Şi rândunelele?

– Au plecat.”

PS: Exista 107 Rusande pe toată planeta. Mă mândresc să fiu una dintre ele. Mulţumesc, tăticu!

Advertisements

4 thoughts on “Frunze de DOR, frunze ce dor

  1. leeeevaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Scrie ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s