Monştri invizibili lui Palahniuk

Monştrii invizibili, o carte care m-a luat pe sus, m-a dat peste cap, m-a dezgustat, m-a speriat, m-a hipnotizat. Am citit încet, sorbind literele în şoaptă pentru ca sa le descopăr secretul. Palahniuk, acest geniu neînţeles, acest om care trăieşte viaţa paralelă cu mine, care seamană la fizic cu Kafka, de care mi-e frică… şi care mă fascinează, în acelaşi timp.

Personajul principal din carte este un fotomodel care, în urma unui accident, rămâne mutilată: nu are o parte din maxilar şi nu poate să vorbească. Se transformă brusc din femeia perfectă în monstrul care îi sperie pe toţi prin hidoşenia ei. Într-un fel pervers, ei îi place asta, pentru că poate să fie, în sfârşit, invizibilă. Se împrieteneşte cu un transexual, un bărbat care a devenit femeie şi care exercită o forţă inexplicabilă asupra ei. Împreună cu ea şi cu fostul ei prieten (care a înşelat-o), ei călătoresc prin S.U.A. jefuind casele bogătanilor de medicamente scumpe: calmante, hormoni, anestezice, orice pot să folosească şi să vândă mai apoi.

Nu vă spun prea multe despre subiect, este atât de complex şi de bine construit încât n-aş îndrăzni niciodată să vă fur acele clipe de şoc, de mirare, de extaz pe care le-am trăit înţelegând ce se întâmplă în capul fiecărui personaj. Iată câteva fragmente, colţuri îndoite din carte, momente unice, demne de pus între ghilimele:

“Sari la etaj. În dormitorul principal, trusoul lui Evie e întins, gata să fie împachetat. De data asta am adus chibrituri cu mine, şi aprind marginea tăiată de mână a invitaţiei gravate cu aur, şi port invitaţia pe cuvertura de pat la trusou şi draperii. E cel mai suav moment, când focul preia controlul şi tu nu mai eşti răspunzător de nimic. (…) Asta îmi place mie la foc, cum m-ar omorî şi pe mine la fel de repede ca pe oricine altcineva. Cum nu poate şti că-i sunt mamă. E aşa frumos şi puternic şi superior oricărui sentiment pentru orice, asta-mi place mie la foc.”

“Prinţesa Prinţesă ţipă după mine:

– Nu că mi-aş dori cu adevărat să fiu femeie.Brandy ţipă: Fac asta doar pentru că e cea mai mare greşeală pe care mă pot gândi s-o fac.E prostesc şi distructiv, şi pe oricine ai întreba îţi va spune că greşesc. Din cauza asta trebuie să merg până la capăt. Nu înţelegi? Pentru că suntem aşa obosiţi să ne ducem viaţa aşa cum trebuie. Să nu facem greşeli. Mi-am făcut socoteala, cu cât mai mare greşeala, cu  atât sunt mai bune şansele să rup lanţurile şi să duc o viaţă adevărată.Precum Cristofor Columb navigând spre dezastru la marginea lumii. Adevăratele noastre descoperiri vin din haos, ţipă Brandy.”

Advertisements

One thought on “Monştri invizibili lui Palahniuk

Scrie ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s