Metropofemeia

Is it a bird? is it a plane? No, its metropofemeia passing you by with hyperspeed and hyper attitude.

metropofemeie= cuvant ce defineste femeia urbana, activa si tanara a sec. 21, in toata splendoarea ei. Inspirat de metropotam, hipopotamul urban, http://www.metropotam.ro

Metropofemeia nu sta pe loc, decat in momentele in care face o baie lunga, cu spuma si lumanari, in timp ce citeste o carte sau priveste un film pe laptopul de ultima ora, ales sa fie in culoarea preferata, care o inspira.

A aparut o problema? Ceva nu functioneaza? Metropofemeia nu asteapta sa-i cada cineva din cer care s-o ajute cu problemele ei. S-a ars un bec? Se urca pe scaunul ei de bar inalt si instabil, asamblat chiar de ea de la ikea, si schimba becul. Apoi duce gunoiul, sortat pentru reciclare. la nevoie poate sa deschida rezervorul de la vasul de toaleta si sa vada de ce nu se opreste apa. Nu ii este frica de insecte, s-a obisnuit sa le vina de hac daca intra in spatiul ei intim. Stie sa foloseasca surubelnita, sa asambleze si sa dezasambleze mobila, desi de fiecare data se alege cu mici traume la sfarsit:ce e un deget rosu sau o durere de spate in comparatie cu mandria ca a reusit?

Cum o recunosti? E cea care alearga pe strada imbracata frumos, dupa ultimele tendinte, si totusi comod si relaxat…zambeste un pic in coltul gurii, are intr-o mana hainele proaspat ridicate de la curatatorie, in alta o agenda mare, vorbeste la handsfree si in acelasi timp cumpara un fresh de portocale, pentru ca sa se hidrateze sanatos. Metropofemeia stie ca fresh-ul nu isi pastreaza vitaminele decat 20 de minute dupa ce e stors fructul, asa ca prefera sa vada cum vanzatorul il face in fata ei. Apoi merge cu pasul lung si hotarat, de obicei semi-inclinata in fata pentru ca sa fie aerodinamica si sa se miste mai repede. De obicei intarzie undeva, sau se teme sa nu intarzie undeva, pentru ca vrea sa inspire seriozitate. Are portofelul doldora de cartele de reduceri in toate farmaciile, supermaketurile si magazinele de haine si cosmetice din oras, pentru ca vrea sa fie “a smart buyer”. Poarta un obiect care inseamna ceva intim pentru ea, poate sa fie o bratara, o amuleta sau un breloc la chei. Poate ca nu ai stiut niciodata, dar acel mic obiect ii da energie pozitiva.

Geanta metropofemeii este un univers aparte, inca nedescoperit de umanitate: acolo ajung in mod necunoscut unele lucruri, de care la un moment dat va avea nevoie. Este bine sa ai o metropofemeie aproape pentru ca la ea poti sa gasesti, la ananghie, un clestisor de unghii, o crema de maini, o foarfeca sau un capsator- iar in zilele negre, poate chiar un termometru, plasturi si pastile de care vrei. Le pune in geanta “ca sa fie acolo, ca cine stie ce se poate intampla”, astfel infaptuind fenomenul de geanta-gaura neagra. Datorita greutatii gentii, metropofemeia are aproape intotdeauna o deviere a coloanei vertebrale, o scolioza mica sau poate chiar lordoza, dar se poarta in sezonul asta.

Mai putem deosebi muschii bratelor usor mariti si fermi, datorita cantitatii de pungi cu mancare si apa plata pe care le care in fiecare zi acasa metropofemeia. Ii place sa gateasca si sa manance sanatos, iar printre activitatile ei preferate culinare se numara alegerea minutioasa a cerealelor pentru dejun, de obicei de la raftul BIO.

Metropofemeia citeste si discuta despre ceea ce citeste cu prietenele ei. Ii plac filmele altfel, care o fac sa se simta altfel, ii plac petrecerile tematice si mancarea exotica, cum ar fi cea thailandeza. Are un mod de viata activ, incercand tot felul de sporturi pana ajunge la ceea ce ii place cu adevarat. Ea calatoreste cat mai mult, pentru a experimenta si a-si deschide orizonturile, si ca sa nu traiasca cu regrete, ca in “eat pray love”.

Ce s-a schimbat, din anii ’20-’40 pana acum? Aproape tot, pentru ca metropofemeia este un animal urban, salbaticit de viteza cu care ne miscam, cu tehnologia in sange, o intuitie incredibile si poseda anumite calitati de multi-tasking si un grad de eficienta care o pot face atat subordonata cat si cea care subordoneaza, si la ambele se pricepe destul de bine. Ritmul orasului este ritmul batailor inimii ei, ii place aglomeratia din orele de varf, pentru ca simte atunci si mai intens ca traieste.

Trece rapid pe langa noi, lasand un parfum de adrenalina, ii auzi gandurile si muzica din casti, este printre noi, este in multe dintre noi. Suntem noi- femeile noi.

Advertisements

4 thoughts on “Metropofemeia

  1. ai dreptate, cred ca mai e nevoie de un articol si despre defectele metropofemeii 🙂 sa zicem doar ca seara ajunge foarte obosita si cateodata irascibila acasa, risca sa se certe cu soferii impertinenti si desi se ingrijeste, nu arata intotdeauna ca scoasa din cutie- nu-i ajunge timp pentru asta,

Scrie ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s