Martian in Moldova


Dupa 4 ani la Bucuresti, m-am intors acasa, la Chisinau, pentru un an. Si eu, si Republica Moldova eram schimbate, iar reintalnirea noastra a fost cel putin ciudata, ca un blind-date.

Nu mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat in acesti patru ani traiti, invatati si lucrati in Romania. Intoarsa acasa, am observat ca vorbesc cu un accent schimbat, ca spun vocalele cu gura deschisa si consoanele raspicat, ca fara sa vreau mai scap fraze din slangul bucurestean, de care radeam inainte, ca nu mai folosesc rusisme si moldovenisme decat in gluma.

Am inteles ca merg prea repede pe strazile din Chisinau, cu pas de Bucuresti, de parca alerg sa prind metroul sau am de traversat intreg orasul ca sa ajung la timp la servici. Acolo iti pui castile in urechi si te gandesti la pasul urmator, la ora urmatoare, la saptamana urmatoare. Prin Chisinau trebuie dimpotriva, sa mergi incet si leganat, de parca ai recita in minte o poezie de Ana Blandiana, pentru ca distantele sunt mici iar natura multa si verde te imbie sa o admiri.

Dintre prietenii mei, putini au ramas in tara, si mai putini au reusit sa se auto-depaseasca, sa nu se complaca intr-o viata ce nu le ofera prea mult. Multi dintre cunoscutii mei au decazut, vorbesc foarte stricat si si-au schimbat ambitiile pe alcool si distractii. Majoritatea fetelor s-au logodit, casatorit, unele au copii deja. Ceea ce ma socheaza e ca multi dintre moldovenii fara cetatenie romana nici macar nu mai viseaza la calatorit inafara, parca nu mai au nevoie, merg un an in Ukraina la odihna, urmatorul in Turcia, si tot asa. Lumea lor e mica si stramta, dar atata timp cat au ce pune pe masa si turna in pahar, cui ii trebuie sa vada Damascul sau Londra?

In primele 3-4 luni mi-a fost foarte greu sa ma reintegrez acasa. Eram un martian: ma comportam altfel, vorbeam altfel, ma imbracam altfel, glumele mele nu erau intelese (desi de la natura am un puternic simt al umorului si maimutaritului) si cautam alt gen de distractii. Adunam frustrare din cauza ca oamenii in jurul meu nu citesc sau nu citesc suficient, iar cel mai grav e ca un mare procentaj din tineri nu considera necesar sa citesti. Apoi nevoia aceasta exagerata a moldovencelor de a arata ca scoase din cutie, de a sta cu zilele la coafor, de a merge saptamanal sa-si corecteze unghiile false, si asa mai departe, gesturi care ne duc pe un drum total non-european, si asta in contrast cu barbatii care se ingrijesc foarte putin pana la deloc, se imbraca kitschos, cu inele si lanturi de aur (borseta, pantofi cu bot ascutit si burta) in stilul mafiot rus.

Mai eram privita ca un martian si in alte situatii, de exemplu cand ma adresam vanzatoarei de la magazin cu ”fiti amabila”, apoi ii spuneam ca nu am nevoie de punga de plastic, am punga mea eco. Farmacista s-a uitat la mine ca la un omulet verde cand m-am adresat cu ”nu va suparati, ati putea sa-mi dati…” Odata eram la medicul meu de familie care mi-a spus:
“- Vezi, Sanda, tu vii din strainatate si mi te adresezi cu dna Doctor, dar astia de la noi niciodata nu-mi spun asa. Intotdeauna sunt Vera sau dna Vera, atat.”

Da, printre altele si cu profesorii e la fel la Chisinau. Probabil din cauza salariilor atat de mici ptru doctori si profesori, dispare si titlul de onoare din fata. Trist, dar adevarat.

Trebuie sa recunosc ca am avut multe confruntari cu receptionistele, cu vanzatoarele, cu barbati care injurau femeile in transportul public, si mai ales cu chelnerii care refuzau sa vorbeasca limba romana. Dar asta pentru ca in cei 4 ani la Bucuresti am invatat cum e sa traiesti in democratie, sa nu-ti fie frica sa spui cand ceva te deranjeaza sau cineva iti lezeaza drepturile, cand nu primesti serviciile pentru care platesti sau pur si simplu cineva isi permite sa te trateze incorect. Si sper ca prin micile mele revolutii personale am reusit sa starnesc macar un val mic, printre alte valuri. Astfel, cineva care m-a vazut scriind in cartea de plangeri a unui restaurant tot ce nu mi-a placut, va face la fel, pentru ca data viitoare localul respectiv sa fie mai atent cu clientii sai.

Insa cu toate acestea vorbim de un happy end al blinde-date-ului meu cu Republica Moldova, pentru ca pe parcursul acestui an am invatat sa ma re-contopesc in tara in care m-am nascut si am crescut. M-am adaptat eu mai mult, ce-i drept, dar am observat eforturi si din directia cealalta. Prima data cand un taximetrist, etalon al culturii claselor de mijloc, mi-a zis: “O zi buna!”, m-a emotionat atat de mult incat m-am blocat si nu i-am putut raspunde nimic. De atunci, tot mai multi taximetristi spun o zi buna, multumesc, la revedere, iar eu le raspund “La fel si dumneavoastra !” pentru ca sa-i incurajez sa vorbeasca la fel si in continuare.

Tu te-ai simtit vreodata Martian in tara ta?

Advertisements

9 thoughts on “Martian in Moldova

  1. Ma regasesc nespus de mult in cuvintele tale.. de 5 ani locuiesc in afara tarii. Reintoarcerea in Moldova e mereu asteptata.. chiar daca in anumite circumstante(precum ziceai si tu de prieteni, magazin etc) risc sa nu fiu inteleasa! Dar tin sa mentionez ca in acesti ani am vazut schimbai pozitive.. si sunt optimista! Moldova o sa aiba vanzatoare amabile si soferi care nu injura in intersectii!Toate bune, Doina (Italia)

  2. Frumos articol Sanda:) Si totusi, cu referire la faptul ca fara pasaport roman nu ajungi mai departe decat Ucraina sau Turcia, tre sa zic ca nu sunt de acord si ca stiu multe persoane destepte care au reusit sa vada jumate de lume cu pasaport moldovenesc:)Ca sa nu mai vorbim de reputatia romanilor in Europa…Si e important ca oriunde mergi sa pastrezi si sa cultivi ceva din propia cultura si traditie in loc sa te contopesti total cu multimea. Desi ne confruntam foarte des cu toate neajunsurile despre care ai vorbit, eu zic ca moldovenii totusi incearca sa evolueze si sa se adapteze la civilizatie :)) Nu sunt mare patrioata dar consider ca tre sa pretuim ce avem si sa aducem cate putin schimbarea in bine.

  3. PS @Doina: cred ca injuraturile soferilor nostri nici nu se compara cu cele ale soferilor italieni:))Deci totul este relativ..(Maria Damian)

  4. Maria s-ar putea ca oamenii acestia destepti care au vazut jumatate de lume sa fie doar o minoritate, iar eu in articol vorbesc de majoritate, de masa. Sigur ca sunt exceptii, anume pentru exceptiile din Moldova si am scris acest articol 🙂

  5. Invat in Anglia si cand ma duc acasa, desi mi-e tare dor, ceva nu-mi ajunge. In primul rand zambetul oamenilor pe strada. In Chisinau NU se zambeste. Cu atat mai mult daca esti domnisoara scoasa din cutie. Pai ce naiba, ne respectam… Tre' sa arati de parca ai operatii estetice la fata ce nu-ti permite sa afisezi emotii. E mai sexy cica sa nu zambesti si sa te arati nesatisfacuta. Am facut un experiment in centrul orasului. De la Mc pana la Armeana am mers sarind ca un copil – ditamai fata – si sufland balonase de sapun. Aoleu, doar 2 barbati au zambit strengareste. Restul ma priveau ca pe un martian, in special fetele. M-a amuzat tare situatia, dar mai mult m-a intristat. Paradoxal, in Anglia, unde astia par a fi mai reci, o sa te si salute si o sa-ti zambeasca partizaneste…P.S. mi-e dor de acasa

  6. Calatoarea inteleg ce zici, zambetul arata ca esti deschis, pe cand la noi majoritatea nu sunt deschisi si prefera sa afiseze o atitudine de superioritate. Probabil lumea se teme inca sa arate emotii 🙂 PS: Funny experiment, pacat ca nu te/am vazut, sigur ti/as fi zambit si m/as fi fotografiat cu tine

Scrie ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s