Caricaturi electorale: Maxim Braila


Maxim Brăila are doar 18 ani dar visează în stil mare. Deşi nu a luat încă BAC-ul şi profesorii spun ca nu prea trece pe la şcoala unde învaţă, Maxim ştie exact ce işi doreşte de la viaţă: să candideze la postul de consilier municipal şi să aibă o imagine politică ca şi cea a lui Putin, chiar daca nu vede nici o deosebire între Putin şi Obama.

Se vede ca pe o persoana fără experienţă, dar cu idei unice. Îl deranjează că tinerii nu pot să-şi mai permită ”acele luxuri care erau cândva”. Îl doare sufletul că „viaţa în Chişinau a devenit cu mult mai rea ca înainte”.

De 9 mai, echipat cu panglica Sf. Gheorghe la piept, Maxim Braila a lansat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Victoriei. Intr-un clip video emoţionant care a emoţionat până şi cameramanul a cărui mână tremură patriotic în timp ce filmează, Maxim ne vorbeşte cu o voce solemnă despre însemnătatea acestei sărbători. După scurte urări, acesta spune: „ Dumneavoastră aţi îndurat mult, şi secetă, şi foame, dar în schimb aţi facut posibilă viaţa noastră în linişte şi pace. Vă mulţumesc pentru victorie!”.

De bine, de rau, vocea sa în perioadă de tranziţie se potriveşte cu era prin care trece R. Moldova la moment, deci nu putem decat să arătăm înţelegere şi toleranţă pentru tânărul cu aspiraţii înalte; lipsa acordului între subiect şi predicat pe ici şi pe colo în discursul lui Maxim ne aduce aminte că suntem umani şi trebuie să iertăm; iar faptul că părinţii lui sunt îngrijoraţi pentru că acesta rămâne în urmă cu lecţiile din cauza campaniei ne arata cu atât mai multă hotărâre şi ambiţie din partea sa.

Maxim Brăila, un candidat angajat in slujba „adevarului pentru cetăţeni”!

Advertisements

4 thoughts on “Caricaturi electorale: Maxim Braila

Scrie ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s